Consilierii locali din Onesti au aprobat, la ultima sedinta, un proiect privind organizarea Festivalului Verii din municipiu printr-un parteneriat public-privat, incheiat intre municipalitatea onesteana si un SRL din oras. De fapt, firma din Onesti va finanta manifestarea cu bani alocati de o companie multinationala, care va avea exclusivitate la vinzarea propriilor produse, in special bere din doua brand-uri renumite, dar SRL-ul va avea si dreptul de a selecta si de a accepta pe comerciantii participanti, insa va aduce artistii si va acoperi cheltuielile. Pe de alta parte, Consiliul Local Onesti va asigura spatiul de desfasurare a festivalului, utilitatile, personalul de intretinere si ordinea publica. Initiatorul proiectului, avocatul Gelu Panfil (PD-L), a sustinut ca, prin intermediul acestui parteneriat, nu se vor mai cheltui bani de la bugetul local, circa un miliard de lei vechi. “Am avut in vedere si lipsa fondurilor de la buget, acutizata de criza in care se afla tara, in general, si municipiul Onesti, in mod special – a motivat Panfil. Aceasta manifestare a devenit o traditie pentru municipiul nostru, dar in acelasi timp este si o cheltuiala impovaratoare pentru municipiul nostru. S-a gasit o alternativa viabila pentru organizarea evenimentului fara antrenarea unor sume mari, indispensabile bugetului local pentru activitati curente, iar Consiliul Local poate face o economie de 100.000 de lei”.
Argumente pro si contra
Insa proiectul a stirnit mari controverse de la inceput, intrucit el nu se afla pe ordinea de zi initiala, iar suplimentarea acesteia s-a facut cu votul a 12 alesi PNL si PD-L, in timp ce consilierii PSD au fost impotriva. Secretarul Spinu a anuntat ca nu va semna pentru legalitatea proiectului, intrucit acesta nu a avut raport de specialitate si aviz de la comisiile consiliului. In timpul dezbaterii de fond, alesii PNL si PD-L au sustinut proiectul. “Fondul problemei e sa nu mai cheltuim bani de la bugetul local al municipiului Onesti”, a spus avocatul Gheorghe Ene (PD-L). “Vom economisi circa un miliard de lei de la bugetul local”, a sustinut si Ciprian Zarzu (PNL). Ba mai mult, consilierii Cezar Olteanu (PNL), Stefan Martin (PD-L) si Gheorghe Ciobanu (PSD) au fost de parere ca pe viitor ar trebui facuta licitatie pentru firmele care doresc sa organizeze festivalul, pentru care ar trebui si un caiet de sarcini. Totusi, primarul si consilierii PSD au avut multe obiectii. “Nu poate o firma sa dea dreptul de autorizare altor comercianti”, a spus Endre Bereczki (PSD). “E de fapt o inchiriere a domeniului public catre o societate comerciala”, a apreciat Vasile Munteanu (PSD). “Dreptul de a selecta si accepta participantii ? Pai, atunci, ar trebui sa punem intrare cu bilete in parc, dar este inadmisibil, pentru ca e vorba de domeniul public – a obiectat si primarul Emil Lemnaru. Eu as vrea sa facem cu fabrica noastra de bere Coroana, ca sa pastram locurile de munca de acolo si sa promovam produsele noastre”. “Partenerul are bonitate ? Isi permite sa cheltuie un miliard ? – a intrebat si Ioan Tofan (PSD). Sa nu iasa un fiasco. Ar trebui niste fundamentari tehnice”. “Trebuie detalii”, a spus si primarul Lemnaru. Proiectul a fost aprobat cu 12 voturi pentru (PNL si PD-L) si 9 impotriva (PSD).
SURSA: Ziarul de Bacau
SURSA: Ziarul de Bacau
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu